In M.Of. nr. 227 din data de 19 aprilie 2013 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 183/2013 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.

Actul normativ a intrat in vigoare la data de 19 aprilie 2013.

Modificarile si completarile vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

  • modul de prevenire a conflictului de interese;
  • datele de identificare ale persoanelor ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante;
  • un nou caz de inacceptabilitate;
  • candidatura;
  • declaratia de confidentialitate si impartialitate;
    • sesizarea Agentiei Nationale de Integritate;
    • solicitarile de clarificari.

MODUL DE PREVENIRE A CONFLICTULUI DE INTERESE

Pentru indeplinirea obligatiei de a lua, pe parcursul aplicarii procedurii de atribuire, toate masurile necesare pentru a evita situatiile de natura sa determine aparitia unui conflict de interese si/sau manifestarea concurentei neloiale, autoritatea contractanta are obligatia de a solicita ofertantului/candidatului/ofertantului asociat/subcontractantului/tertului sustinator o declaratie pe propria raspundere cu privire la neincadrarea in prevederile art. 691 din O.U.G. nr. 34/2006.

DATELE DE IDENTIFICARE ALE PERSOANELOR CE DETIN FUNCTII DE DECIZIE IN CADRUL AUTORITATII CONTRACTANTE

Prin datele de identificare ale persoanelor ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante, care se regasesc in declaratia pe propria raspundere a reprezentantului legal, pe care autoritatea contractanta o va incarca in SEAP, odata cu documentatia de atribuire, se intelege:

  • numele si prenumele;
  • data si locul nasterii;
  • domiciliul actual;
  • codul numeric personal;
  • functia pe care o detine in cadrul autoritatii contractante prin raportare la implicarea in procesul de achizitie publica.

Organismele cu competente in verificarea aparitiei conflictului de interese au acces la declaratia mentionata mai sus, in conditiile legii.

In indeplinirea functiei de verificare, Ministerul Finantelor Publice (denumit in continuare „MFP”), prin Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice/Compartimentele pentru verificarea achizitiilor publice (denumite in continuare „UCVAP/CVAP”), are acces la aceasta declaratie, in vederea prevenirii aparitiei situatiei prevazute la art. 691 din O.U.G. nr. 34/2006.

UN NOU CAZ DE INACCEPTABILITATE

Oferta este considerata inacceptabila si in situatia in care oferta este depusa cu nerespectarea prevederilor art. 691 din O.U.G. nr. 34/2006, raportat la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor.

CANDIDATURA

In cadrul procedurii de licitatie restransa, dupa expirarea datei-limita de depunere a candidaturilor, comisia de evaluare poate stabili candidatii selectati aplicand in acest scop numai criteriile de selectie prevazute in anuntul de participare.

De asemenea, se reglemeneteaza expres faptul ca prevederile legale referitoare la inacceptabilitate si neconformitate se aplica, in mod corespunzator, si candidaturilor atat in cazul procedurii de licitatie restransa, cat si in cazul procedurii de negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare.

DECLARATIA DE CONFIDENTIALITATE SI IMPARTIALITATE

Declaratia de confidentialitate si impartialitate pe propria raspundere pe care comisia de evaluare si expertii cooptati au obligatia de a o semna va contine datele de identificare, asa cum acestea sunt mentionate mai sus, fiind pusa la dispozitia organismelor cu competente in verificarea aparitiei conflictului de interese.

In indeplinirea functiei de verificare, MFP, prin UCVAP/CVAP, are acces la aceasta declaratie, in vederea prevenirii aparitiei situatiei prevazute la art. 69 din O.U.G. nr. 34/2006.

In cazul in care unul dintre membrii desemnati in comisia de evaluare sau unul dintre expertii cooptati constata, oricand pe parcursul exercitarii atributiilor, fie ca se afla intr-o situatie de incompatibilitate, fie ca se afla intr-o situatie de conflict de interese, atunci acesta va solicita de indata inlocuirea sa din componenta comisiei respective cu o alta persoana. Situatiile de incompatibilitate/conflict de interese pot fi sesizate autoritatii contractante si de catre terti. In aceste situatii, autoritatea contractanta verifica informatiile semnalate si, daca acestea se confirma, dispune inlocuirea membrului comisiei de evaluare/expertului cooptat.

Totodata, autoritatea contractanta va dispune de indata inlocuirea membrului comisiei de evaluare/expertului cooptat, daca situatiile prevazute mai sus sunt sesizate ca urmare a observatiilor formulate de observatorii MFP, prin UCVAP/CVAP.

SESIZAREA AGENTIEI NATIONALE DE INTEGRITATE

In situatia in care autoritatea contractanta aproba raportul procedurii de atribuire fara a tine cont de observatiile formulate de observatorii MFP, prin UCVAP/CVAP, cu privire la situatiile prevazute de art. 69 si 691 din O.U.G. nr. 34/2006, Agentia Nationala de Integritate (denumita in continuare „A.N.I.”) este sesizata pentru identificarea incalcarii regimului juridic al conflictelor de interese prin raportare la dispozitiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, in termen de 5 zile de la semnarea raportului procedurii de atribuire. Odata cu sesizarea, va fi transmisa catre A.N.I. si documentatia completa privind atribuirea contractului.

SOLICITARILE DE CLARIFICARI

Comisia de evaluare va solicita clarificari si, dupa caz, completari ale documentelor prezentate initial de candidat/ofertant/subcontractant/tert sustinator cu privire la neincadrarea in prevederile art. 691 din O.U.G. nr. 34/2006 inainte de a lua o decizie de respingere a candidaturii/ofertei fundamentata pe aceasta situatie.

 

Similar articles

State aid for the digitalisation of SMES (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 756 din data de 19 august 2020 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 677/2020 privind aprobarea Programului national de digitalizare a microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii, finantat in cadrul Programului operational Competitivitate 2014-2020 (Programul national de digitalizare). Actul normativ stabileste conditiile de punere in aplicare a Programului national de digitalizare si vizeaza …

Read article