In M.Of. nr. 50 din data de 21 ianuarie 2015 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 22/2015 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 536/2014 privind organizarea si functionarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura, Investitii Straine, Parteneriat Public-Privat si Promovarea Exporturilor.

Potrivit Hotararii, fostul Departament pentru Proiecte de Infrastructura, Investitii Straine, Parteneriat Public-Privat si Promovarea Exporturilor se reorganizeaza, devenind Departamentul pentru Investitii Straine si Parteneriat Public-Privat (denumit in continuare „Departamentul”).

Hotararea cuprinde modificari cu privire la aspecte precum:

  • organizarea si functionarea Departamentului;
  • functiile principale;
  • atributiile principale in domeniul general de competenta;
  • atributiile principale in domeniul investitiilor straine;
  • achizitia de servicii si materiale publicitare.

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA DEPARTAMENTULUI

Departamentul se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

Atributiile Departamentului constau in coordonarea, monitorizarea si aplicarea politicii Guvernului la nivel national in domeniul promovarii, marketingului, atragerii si implementarii investitiilor straine directe si in domeniul parteneriatului public-privat.

Potrivit Hotararii, secretarul de stat care exercita conducerea Departamentului devine ordonator tertiar de credite. Secretarul de stat indeplineste atributiile ordonatorului principal de credite in ceea ce priveste investitiile si cheltuielile publice efectuate in coordonarea, monitorizarea si aplicarea politicii Guvernului la nivel national in domeniul promovarii, marketingului, atragerii si implementarii investitiilor straine directe si in domeniul parteneriatului public-privat, precum si in orice alte proiecte stabilite prin acte normative in domeniile sale de competenta.

FUNCTIILE PRINCIPALE

Departamentul exercita, in conformitate cu reglementarile in vigoare, urmatoarele functii principale:

  • de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere in aplicare a programului de guvernare si a politicilor Guvernului in domeniul investitiilor straine directe si al parteneriatului public-privat, in conditiile legii;
  • de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ si institutional necesar in vederea realizarii obiectivelor strategice ale Guvernului in domeniul investitiilor straine directe si al parteneriatului public-privat, in conditiile legii;
  • de reprezentare, prin care se asigura, in domeniile sale de activitate, reprezentarea pe plan intern si extern a Guvernului;
  • de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea si controlul aplicarii si respectarii reglementarilor in domeniile sale de activitate.

ATRIBUTIILE PRINCIPALE IN DOMENIUL GENERAL DE COMPETENTA

Potrivit noii reglementari, Departamentul indeplineste, inter alia, urmatoarele atributii principale in domeniul sau general de competenta:

  • avizeaza, elaboreaza si promoveaza, dupa caz, cadrul legislativ in domeniul investitiilor straine directe si al parteneriatului public-privat si participa la sustinerea proiectelor de acte normative in cadrul comisiilor parlamentare si in plenul celor doua Camere, in conditiile legii;
  • elaboreaza si implementeaza strategii, politici si programe in domeniul investitiilor straine directe si al parteneriatului public-privat;
  • sprijina si participa la indeplinirea obligatiilor care decurg din angajamentele rezultate din procesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, precum si a strategiilor si programelor nationale adoptate in contextul politicilor Uniunii Europene, in domeniile sale de competenta;
  • asigura notificarea Comisiei Europene cu privire la masurile nationale de transpunere a directivelor Uniunii Europene, aflate in domeniul sau de competenta, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe;
  • coordoneaza si indruma activitatea economica, de investitii, de achizitii si administrativa a aparatului propriu, putand emite, in conditiile legii, norme si instructiuni obligatorii pentru aplicarea unitara a reglementarilor legale.

Totodata, o serie de atributii ale Departamentului au fost abrogate, precum:

  • concesionarea, in numele statului, a bunurilor proprietate publica sau privata a statului din domeniile sale de competenta;
  • propunerea catre Departamentul pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului a strategiilor de privatizare in domeniile sale de activitate;
  • aprobarea cuantumului tarifelor perceput de unitatile aflate sub autoritatea sa pentru eliberarea de autorizatii, avize sau licente.

ATRIBUTIILE PRINCIPALE IN DOMENIUL INVESTITIILOR STRAINE

Hotararea stipuleaza ca Departamentul indeplineste, inter alia, urmatoarele atributii principale in domeniul investitiilor straine:

  • colaboreaza cu Guvernul, ministere, autoritati ale administratiei publice centrale si locale, cu alte institutii centrale si locale, precum si cu parteneri romani si straini, in vederea atragerii investitiilor straine in Romania si prezentarii ofertelor investitionale ale Romaniei pe plan extern;
  • realizeaza actiuni de publicitate in mass-media, cu caracter general pe pietele interne si externe, pentru promovarea investitiilor straine in Romania si a climatului investitional al Romaniei;
  • desfasoara activitati de promovare a investitiilor straine pe plan intern si extern, asigurand ducerea la indeplinire a obiectivelor programului de guvernare in domeniul sau de activitate;
  • acorda, la solicitarea investitorilor straini, asistenta tehnica, sprijin si consultanta, impreuna cu institutiile competente, dupa caz, pentru realizarea proiectelor de investitii cu participare straina de capital, inclusiv in ceea ce priveste procedura de definitivare a formalitatilor pentru investitiile straine confirmate, precum si cu privire la schemele existente in cadrul carora investitorii pot solicita finantare de la autoritatea responsabila.

Potrivit Hotararii, se abroga o serie de atributii ale Departamentului in domeniul investitiilor straine, precum:

  • incheierea de conventii si intelegeri de colaborare cu institutii, asociatii, firme de specialitate si experti din strainatate, in scopul promovarii investiilor straine in Romania;
  • elaborarea si prezentarea prim-ministrului de analize si situatii comparate in legatura cu politica si legislatia internationala in domeniul investitiilor straine;
  • informarea Guvernului si prim-ministrului asupra oricaror sesizari din partea investitorilor privind abaterile de la procedurile si reglementarile legale.

ACHIZITIA DE SERVICII SI MATERIALE PUBLICITARE

Hotararea reglementeaza expres posibilitatea Departamentului de a achizitiona servicii, materiale publicitare, materiale promotionale, material de afisaj expozitional, precum si orice alte materiale necesare, in vederea realizarii atributiilor sale.

Serviciile ce pot fi achizitionate se regasesc enumerate in cadrul Hotararii si includ, cu titlu exemplificativ, urmatoarele: servicii de publicitate, servicii de traducere, servicii de marketing, servicii de consultanta, servicii de productie foto-audio-video, servicii de realizare si administrare site-uri de internet, servicii de catering pentru evenimente si manifestari, servicii de proiectare si design.

Potrivit Hotararii, in materia serviciilor se pot achizitiona si drepturile de autor aferente.

Toate actiunile/masurile/serviciile prevazute in Hotarare se achizitioneaza/deruleaza in conformitate cu legislatia in vigoare privind achizitiile publice.

Nu in ultimul rand, in exercitarea atributiilor sale, Departamentul poate accesa fonduri de la bugetul de stat, fonduri externe nerambursabile sau din alte surse, in conditiile legii.

Similar articles

State aid for the digitalisation of SMES (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 756 din data de 19 august 2020 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 677/2020 privind aprobarea Programului national de digitalizare a microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii, finantat in cadrul Programului operational Competitivitate 2014-2020 (Programul national de digitalizare). Actul normativ stabileste conditiile de punere in aplicare a Programului national de digitalizare si vizeaza …

Read article