In M.Of. nr. 540 si M.Of. nr. 540 bis din data de 16 iunie 2023 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 554/2023 pentru aprobarea Strategiei nationale in domeniul achizitiilor publice 2023-2027 (SNAP).

ANAP, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale au obligatia de a duce la indeplinire actiunile specifice domeniului lor de activitate prevazute in Planul de actiune care face parte integranta din SNAP. Monitorizarea si evaluarea implementarii SNAP se realizeaza de catre ANAP.

SNAP este un document de politica publica care include obiectivele Guvernului privind continuarea reformei sistemului national de achizitii publice in perioada 2023 – 2027. Guvernul si-a propus astfel continuarea reformei in domeniul achizitiilor publice, initiata prin aprobarea Strategiei Nationale in domeniul Achizitiilor Publice 2015 – 2020.

Documentul a fost construit in trei sectiuni care vizeaza in principal prezentarea contextului, a obiectivelor si a modului in care se va monitoriza si evalua implementarea si impactul strategiei.

Prima sectiune prezinta elementele de context si justificarea elaborarii strategiei, cu sublinierea principalelor probleme identificate de grupul de lucru dedicat al ANAP si constituit in iulie 2020.

Cea de-a doua sectiune este dedicata obiectivelor de continuare a reformei sistemului national de achizitii publice.

OBIECTIVUL GENERAL asumat vizeaza promovarea utilizarii achizitiilor publice drept instrument strategic pentru a contribui la rezilienta si redresarea economica a Romaniei, inclusiv prin asigurarea beneficiilor sociale, de mediu si a celor generate de inovare si prin asigurarea accesului crescut al Intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-urilor) la piata achizitiilor publice.

Acesta este divizat in cinci obiective specifice pentru care SNAP prevede adoptarea unui set  de programe (directii de actiune).

Obiectivul specific 1 – Achizitii publice strategice

SNAP preconizeaza, de exemplu, urmatoarele actiuni principale:

  • asigurarea beneficiilor globale ale achizitiilor publice strategice prin actiuni cum ar fi (i) infiintarea unui centru de competente in materie de achizitii publice sustenabile si de inovare in cadrul ANAP sau (ii) elaborarea si implementarea unui program anual de conferinte/seminarii cu implicarea mediului academic si a mediului de afaceri, etc.;
  • asigurarea beneficiilor privind protectia mediului prin actiuni de tipul: (i) abrogarea Legii nr. 69/2016 privind achizitiile publice verzi si modificarea si completarea legislatiei achizitiilor publice in acest sens sau (ii) elaborarea si adoptarea unui Plan national de achizitii publice ecologice, etc.;
  • asigurarea beneficiilor sociale prin actiuni cum ar fi: (i) clarificarea cadrului legislativ si actualizarea legislatiei caduce; sau (ii) elaborarea si aprobarea unui Plan national pentru achizitii publice responsabile social.
  • asigurarea beneficiilor privind inovarea prin actiuni cum ar fi: (i) infiintarea unei platforme de dialog strategic cu sectorul privat, inclusiv prin crearea unui catalog online de solutii inovatoare pentru promovarea achizitiilor inovatoare; (ii) infiintarea unui centru pilot de inovare in domeniul achizitiilor publice, cu rol de Broker de Inovare in evaluarea fezabilitatii solutiilor propuse a fi implementate prin realizarea de achizitii publice de invocare, etc.;
  • asigurarea accesului IMM-urilor la pietele de achizitii publice prin actiuni cum ar fi implementarea unei platforme de dialog intre reprezentantii sectorului public si a IMM-urilor, continuarea simplificarii legislatiei si dezvoltarea in continuare a unor documentatii standard.

Obiectivul specific 2 – Achizitii publice centralizate

Pentru indeplinirea acestui obiectiv, SNAP prevede printre directiile de actiune (i) infiintarea a patru noi Unitati Centralizate de Achizitii pana la sfarsitul anului 2025 si (ii) actiuni de facilitare a comunicarii interinstitutionale si cresterea accesului la achizitii centralizate.

Obiectivul specific 3 – Transparenta in achizitii publice

Pentru consolidarea increderii in sistemul de achizitii publice din Romania prin cresterea transparentei procesului de achizitii publice, unele dintre cele mai interesante si utile actiuni propuse sunt (i) consolidarea tuturor reglementarilor aplicabile prevazute in diferite acte normative cu toate modificarile si completarile ulterioare si (ii) elaborarea unor noi documentatii standard de atribuire.

Obiectivul specific 4 – Profesionalizarea

Potrivit SNAP, acest obiectiv specific se va realiza prin actiuni cum ar fi: (i) modificarea si completarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ pentru introducerea unei functii publice de conducere specifice in domeniul achizitiilor publice,  (ii) modificarea si completarea O.U.G. nr. 13/2015 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice pentru clarificarea functiei de initiere si elaborare a documentelor de politica publica in domeniul profesionalizarii achizitiilor publice,  (iii) modificarea ordinului Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. 1832/2011 privind aprobarea Clasificarii ocupatiilor din Romania – nivel de ocupatie (sase caractere), pentru introducerea ocupatiei de Manager achizitii publice.

Totodata, se urmareste profesionalizarea personalului implicat in derularea procedurilor de achizitii publice inclusiv prin (i) infiintarea unei structuri dedicate la nivelul ANAP pentru profesionalizarea in domeniul achizitiilor publice, (ii) dezvoltarea si implementarea unui program structurat de formare pentru functionarii publici debutanti care intra in domeniul achizitiilor publice cu o combinatie de formare in afara locului de munca si stagii de practica si (iii) consolidarea formarii judecatorilor cu privire la abordarea contestatiilor in materia achizitiilor publice.

Obiectivul specific 5 – Monitorizare, supervizare si control

SNAP prevede inter alia, (i) revizuirea Legii nr. 101/2016 pentru a asigura comunicarea deciziilor pronuntate de tribunale catre ANAP, (ii) implementarea in cadrul SEAP a formularelor electronice standard pentru publicarea anunturilor in domeniul achizitiilor publice (e-Forms), si a functionalitatilor care sa permita inregistrarea datelor cu privire la achizitiile care includ criterii sociale, de mediu sau privind inovarea, precum si a celor cu privire la IMM-urile care activeaza in calitate de subcontractant in cadrul contractelor de achizitie publica, inclusiv valoarea totala a activitatilor subcontractate, (iii) asigurarea interconectarii si interoperabilitatii SEAP cu alte baze de date si sisteme (de exemplu, Oficiul National al Registrului Comertului, Agentia Nationala de Integritate, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, ANAP, CNSC, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justitiei (MJ), ONAC, etc.) sau (iv) implementarea unei platforme informatice destinata analizei solutiilor pronuntate in deciziile CNSC si ale instantelor cu privire la contestatiile referitoare la procesele de achizitii publice, pentru a identifica erorile sistemice si masurile asociate.

Ultima sectiune este dedicata implementarii SNAP si vizeaza:

  • implicatii bugetare si sursele de finantare;
  • implicatii asupra cadrului juridic cu indicarea actelor normative care vor fi abrogate sau vor suferi modificari, cel mai important aspect fiind sublinierea faptului ca este necesara elaborarea si adoptarea unui act normativ care va avea ca scop consolidarea tuturor reglementarilor aplicabile in domeniul achizitiilor publice.

In anexa la SNAP se regaseste, pentru fiecare obiectiv specific in parte, un plan de actiune cu termene de realizare clare, institutii responsabile/colaboratoare, rezultate asteptate, indicatori de rezultat si monitorizare si evaluare.

Continutul integral al Strategiei Nationale in Domeniul Achizitiilor Publice 2023-2027 poate fi consultat aici: https://www.avocat-achizitii-publice.ro/legislatie-achizitii-publice/hotararea-guvernului-nr-554-2023/

Similar articles

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article

A new standard award documentation for public procurement/utilities procurement of goods (Content in Romanian)

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Read article