La data de 22 octombrie 2015 a fost pronuntata Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-277/14 PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jarosław Stefanek vs Dyrektor Izby Skarbowej w Łodzi.

Astfel cum rezulta din Hotarare, Curtea s-a pronuntat in sensul ca reglementarile nationale prin care unei persoane impozabile nu i se recunoaste dreptul de deducere a TVA datorat sau achitat pentru bunuri care i-au fost livrate pe motivele ca:

  • factura a fost emisa de un operator care trebuie considerat, avand in vedere criteriile prevazute de aceste reglementari, drept un operator inexistent, si
  • este imposibil sa se stabileasca indentitatea adevaratului furnizor al bunurilor,

sunt contrare dispozitiilor Directivei in materie de TVA[1] („Directiva”), cu exceptia situatiei in care se stabileste, in raport cu elemente obiective si fara a se solicita din partea persoanei impozabile verificari a caror sarcina nu ii revine, ca aceasta persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca livrarea mentionata era implicata intr-o frauda privind TVA.

Pentru a se pronunta astfel, Curtea a reiterat, in consonanta cu jurisprudenta sa anterioara, ca dreptul de deducere a TVA reglementat de dispozitiile Directivei si eventuala limitare a acestuia presupun urmatoarele:

  • in ceea ce priveste conditiile de fond necesare pentru nasterea dreptului de deducere, persoana interesata trebuie sa fie o persoana impozabila si bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul de deducere trebuie sa fie utilizate in aval de catre persoana impozabila in scopul operatiunilor taxabile, iar in amonte, trebuie sa fie livrate sau prestate de o alta persoana impozabila;
  • in ceea ce priveste conditiile de forma, persoana impozabila trebuie sa detina o factura care sa mentioneze in mod distinct, printre altele, numarul de identificare in scopuri de TVA pe baza caruia persoana impozabila a livrat bunurile, numele si adresa completa ale acesteia, precum si cantitatea si natura bunurilor livrate;
  • in ceea ce priveste limitarea dreptului de deducere, este de competenta autoritatilor si instantelor nationale sa refuze avantajul dreptului de deducere daca, avand in vedere elemente obiective, s-a stabilit ca acest drept a fost invocat in mod fraudulos si abuziv.

Raportat la situatia de fapt dedusa judecatii, Curtea a statuat, inter alia, urmatoarele:

  • cu privire la calitatea de persoana impozabila, Curtea a conchis ca aceasta nu poate depinde de respectarea obligatiilor persoanei impozabile de a depune o declaratie fiscala si de a plati TVA; prin urmare, cumparatorul unor bunuri beneficiaza de dreptul de deducere chiar daca furnizorul bunurilor este o persoana impozabila care nu este inregistrata in scopuri de TVA atunci cand facturile referitoare la bunurile livrate contin toate informatiile impuse de Directiva, in special cele necesare pentru identificarea furnizorului si naturii respectivelor bunuri;
  • cu privire la livrarea si utilizarea bunurilor, Curtea a precizat ca eventuala lipsa a dreptului furnizorului bunurilor de a dispune din punct de vedere juridic de bunuri nu poate exclude o livrare a acestora, cat timp bunurile sunt remise in mod efectiv cumparatorului, care le utilizeaza in scopul operatiunilor sale taxabile;
  • cu privire la emiterea si detinerea facturii, Curtea conchide in sensul ca este in sarcina administratiei fiscale care a constatat fraude sau neregularitati comise de furnizorul care a emis factura sa stabileasca, in raport cu elemente obiective si fara a solicita din partea cumparatorului verificari a caror sarcina nu ii revine, ca acesta stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind TVA; administratia fiscala nu poate impune totusi, in general, cumparatorului unor bunuri, pe de o parte, sa verifice daca furnizorul emitent al facturii dispunea de bunuri si era in masura sa le livreze si daca si-a indeplinit obligatiile privind declararea si plata TVA pentru a se asigura ca nu exista nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de alta parte, sa dispuna de documente in aceasta privinta.

[1] Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 referitor la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoare adaugata: baza unitara de stabilire (în prezent Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, care a asigurat republicarea Directivei 77/388/CE).

Similar articles

State aid for the digitalisation of SMES (Text in Romanian)

In M.Of. nr. 756 din data de 19 august 2020 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 677/2020 privind aprobarea Programului national de digitalizare a microintreprinderilor, intreprinderilor mici si mijlocii, finantat in cadrul Programului operational Competitivitate 2014-2020 (Programul national de digitalizare). Actul normativ stabileste conditiile de punere in aplicare a Programului national de digitalizare si vizeaza …

Read article