In M.Of. nr. 928 din data de 22 septembrie 2022 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2022 privind ajustarea preturilor contractelor de achizitie publica de produse/servicii, ale contractelor sectoriale si ale acordurilor-cadru atribuite in domeniile apararii si securitatii (OUG nr. 126/2022).

Military aircrafts

Conform preambulului, OUG nr. 126/2022 a fost adoptata avand in vedere:

  • contextul recentelor evenimente survenite in plan geopolitic si geostrategic in imediata vecinatate a Romaniei, care au generat importante efecte economice, atat la nivel regional, cat si global, precum majorarea pretului combustibilului, gazului, energiei electrice si al materiilor prime, ceea ce a condus la cresterea costului de productie al produselor industriale finale, inclusiv cele din domeniile apararii si securitatii, care necesita un grad de prelucrare ridicat si, implicit, un mai mare consum de resurse;
  • faptul ca activitatile de realizare a produselor si serviciilor specifice domeniului apararii si securitatii, achizitionate din fonduri publice nationale sau din fonduri proprii ale autoritatilor contractante nu intra sub incidenta interventiei legislative aduse prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preturilor contractelor de achizitie publica (OG nr. 15/2021), aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 281/2021, si prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preturilor contractelor de achizitie publica/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru (OUG nr. 47/2022).

OUG nr. 126/2022 reglementeaza aspecte, precum:

  • domeniul de aplicare;
  • mecanismul de ajustare a pretului;
  • procedura de ajustare a pretului; si
  • finantarea ajustarii pretului.

DOMENIUL DE APLICARE

Contractele care fac obiectul ajustarii pretului conform OUG nr. 126/2022 sunt urmatoarele:

  • contractele de achizitie publica de produse/servicii, inclusiv acordurile-cadru atribuite in domeniile apararii si securitatii, finantate, integral sau partial, din fondurile publice prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice sau din fondurile proprii ale autoritatilor/entitatilor contractante prevazute la art. 3 pct. 4 din OUG nr. 114/2011, aflate in derulare la data intrarii in vigoare a OUG nr. 126/2022;
  • contractele de achizitie publica si acordurile-cadru atribuite in domeniile apararii si securitatii aflate in derulare la data intrarii in vigoare a OUG nr. 126/2022, incheiate conform prevederilor art. 54 din OUG nr. 114/2011 (prin licitatie restransa, dialog competitiv, negociere, cerere de oferte), precum si conform procedurilor specifice aprobate in baza prevederilor art. 20 alin. (3) din OUG nr. 114/2011, indiferent de durata de executie a acestora, si in cuprinsul carora: (i) a fost prevazuta clauza ca pretul este fix si ferm pe toata perioada contractului; sau (ii) nu au fost prevazute clauze de revizuire cu privire la pret; sau (iii) au fost prevazute clauze de revizuire cu privire la pret pe baza cursului de schimb leu/euro sau leu/dolar;
  • contractele incheiate in urma procedurilor de atribuire aflate in derulare la data intrarii in vigoare a OUG nr. 126/2022, daca semnarea sau intrarea in vigoare a acestora se realizeaza in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ.

Ajustarea prevazuta de OUG nr. 126/2022 nu se aplica contractelor de achizitie publica/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru atribuite in domeniile apararii si securitatii, aflate in derulare la data intrarii in vigoare a actului normativ, incheiate potrivit prevederilor OUG nr. 114/2011, care intra sub incidenta OG nr. 15/2021, respectiv potrivit prevederilor art. III alin. (1) si (2) din Legea nr. 281/2021 pentru aprobarea OG nr. 15/2021, completata cu OUG nr. 47/2022.

MECANISMUL DE AJUSTARE A PRETULUI

In ceea ce priveste mecanismul de ajustare a pretului, se stipuleaza urmatoarele:

  • ajustarea se realizeaza exclusiv pentru diferenta de produse/servicii in domeniile apararii si securitatii ramasa de furnizat/prestat conform clauzelor contractuale la data intrarii in vigoare a actului normativ ca urmare a unei solicitari din partea furnizorului/prestatorului;
  • ajustarea se aplica in urma fiecarei solicitari de plata, incepand cu data semnarii actelor de receptie, pe intreaga perioada de derulare a contractului/acordului-cadru;
  • in vederea ajustarii valorii solicitarii de plata, se utilizeaza urmatoarea formula de actualizare a preturilor:

Pc = P0 x Pini=0 (ippii /100)

 unde:

  1. a) Pc: pretul corectat;
  2. b) P0: pretul unitar stabilit la incheierea contractului/acordului-cadru – pentru toate contractele subsecvente incheiate in baza acestuia;
  3. c) ippii – indicele preturilor productiei industriale pe total (piata interna si piata externa)- pe sectiuni si diviziuni CAEN aferent lunii “i”, conform raportarilor Institutului National de Statistica asupra evolutiei costurilor productiei industriale pe total piata interna si piata externa;
  4. d) n – luna precedenta lunii anterioare efectuarii receptiei.

 Totodata, potrivit actului normativ, pretul corectat:

  • se calculeaza in luna semnarii actelor de receptie, dar nu mai tarziu de luna care contine data-limita prevazuta pentru furnizare/prestare, pe baza ultimelor raportari disponibile de la Institutul National de Statistica;
  • se calculeaza de la data de referinta pentru ajustarea valorii solicitarii de plata considerata a fi data semnarii contractului/acordului-cadru, luand in calcul toti indicii preturilor productiei industriale pe total piata interna si piata externa – pe sectiuni si diviziuni CAEN, incepand cu raportarea aferenta lunii stabilirii pretul unitar convenit la incheierea contractului/acordului-cadru – pentru toate contractele subsecvente incheiate in baza acestuia;
  • nu se calculeaza si nu se aplica pentru livrarile de produse/servicii aflate in intarziere si care au avut ca data de livrare conform documentelor contractuale o data anterioara datei de intrare in vigoare a OUG nr. 126/2022;
  • nu poate fi mai mic cu 50% si nu poate depasi cu mai mult de 50% valoarea pretului unitar stabilit la incheierea contractului/acordului-cadru – pentru toate contractele subsecvente incheiate in baza acestuia.

Se stipuleaza, totodata, maniera de incadrare a produselor/serviciilor care fac obiectul contractelor de achizitie publica pe sectiuni si diviziuni CAEN pentru determinarea indicilor preturilor productiei industriale folositi pentru calcularea pretului corectat de plata, cu precizarea tipului de produse din Lista de arme, munitii si material de razboi, adoptata de Consiliul Uniunii Europene prin Decizia nr. 255/58 si a codului CAEN corespunzator.

PROCEDURA DE AJUSTARE A PRETULUI

Termenul in care furnizorii/prestatorii pot solicita autoritatilor/entitatilor contractante ajustarea pretului produselor/serviciilor in conditiile OUG nr. 126/2022 si incheierea actelor aditionale la contracte este de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ. Sanctiunea nerespectarii termenului este decaderea din dreptul de a beneficia de aplicarea prevederilor actului normativ.

Autoritatile/entitatile contractante care au inregistrat solicitarile din partea furnizorilor/prestatorilor sunt obligate sa initieze demersurile legale in vederea ajustarii pretului contractelor, prin incheierea de acte aditionale la acestea.

Actele aditionale se incheie in termen de 45 de zile de la data primirii solicitarilor si vor cuprinde in mod obligatoriu:

  • cantitatea de produse/servicii ramasa de furnizat la data intrarii in vigoare a OUG nr. 126/2022, determinata cantitativ si valoric;
  • documentele in baza carora se determina diferenta ramasa de furnizat care devin anexe la actul aditional;
  • formula de ajustare prevazuta de OUG nr. 126/2022; precum si
  • data de referinta.

FINANTAREA AJUSTARII PRETULUI

Se autorizeaza ordonatorii principali de credite:

  • sa efectueze virari de credite bugetare intre capitole bugetare si intre programe, peste limitele prevazute, pe tot parcursul fiecarui an, pana la finalizarea si receptionarea produselor/serviciilor, cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate, in vederea finantarii cheltuielilor rezultate ca urmare a ajustarii preturilor contractelor de achizitie publica/acordurilor-cadru;
  • sa efectueze virari de credite bugetare pentru acoperirea sumelor restante in decurs de 8 luni de la efectuarea receptiei, in cazul in care nu se identifica creditele bugetare necesare pentru a se acoperi, in totalitate sau in parte, finantarea cheltuielilor rezultate ca urmare a ajustarii preturilor contractelor de achizitie publica/acordurilor-cadru in decursul exercitiului bugetar curent; in aceasta situatie, termenul de plata va face obiectul incheierii unui act aditional, iar achizitorul nu va datora penalitati de intarziere.

 

Similar articles

New thresholds for public procurement and concessions (Text in Romanian)

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Read article

A new standard award documentation for public procurement/utilities procurement of goods (Content in Romanian)

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Read article