In M.Of. nr. 146 din data de 19 martie 2013 a fost publicata Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Articolul unic al Legii modifica pedepsele aplicate infractiunilor de evaziune fiscala si celor aflate in legatura cu acestea. Astfel, incepand cu data de 22 martie 2013, data intrarii in vigoare a Legii:

  • fapta contribuabilului care nu reface, cu intentie sau din culpa, documentele de evidenta contabila distruse, in termenul inscris in documentele de control, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani;
  • refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale, in termen de cel mult 15 zile de la somatie, se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani;
  • impiedicarea, sub orice forma, a organelor competente de a intra, in conditiile prevazute de lege, in sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale, se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani;
  • retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani.

De asemenea, prin articolul unic au fost marite si pedepsele pentru formele agravante a faptelor savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, fapte constand in:

  • ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
  • omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
  • evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;
  • alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
  • executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
  • sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
  • substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.

Potrivit Legii, daca prin faptele mentionate:

  • s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 5 ani, iar daca
  • s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 7 ani.

Articole similare

Noi praguri valorice in achizitii publice, achizitii sectoriale si concesiuni

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Citește articolul

O noua documentatie standard pentru achizitiile publice/sectoriale de produse

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Citește articolul