In M.Of. nr. 687 din data de 28 septembrie 2011 a fost publicat Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare si selectie.

Ordinul a fost emis avand in vedere, printre altele:

  • necesitatea fluidizarii si perfectionarii sistemului achizitiilor publice, pentru imbunatatirea gradului de absorbtie a fondurilor comunitare alocate Romaniei;
  • necesitatea standardizarii documentatiei aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, angajament asumat in cadrul discutiilor cu Comisia Europeana;
  • prevenirea aparitiei erorilor si combaterea fenomenului coruptiei in domeniul achizitiilor publice;
  • prevenirea aplicarii de posibile corectii financiare de catre Comisia Europeana.

In acest sens, se arata ca, pentru o abordare unitara din partea tuturor partilor implicate in procesul atribuirii contractelor de achizitie publica, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (denumita in continuare „A.N.R.M.A.P.”) a conceput si structurat o lista a criteriilor de calificare si selectie ce pot fi impuse, fara a fi restrictive si limitative, astfel incat invitatiile/anunturile de participare, precum si documentatiile de atribuire sa poata fi validate, respectiv acceptate.

Ordinul reglementeaza aspecte precum:

  • reguli generale de formulare;
  • formulari restrictive ale criteriilor de calificare si selectie;
  • formulari nerestrictive ale criteriilor de calificare si selectie;
  • indeplinirea criteriilor de catre grupul de operatori economici;
  • exemple de solicitari eronate.

Reguli generale de formulare

Regulile generale de formulare vizeaza, inter alia, urmatoarele:

  • reducerea termenelor-limita de depunere a ofertelor – reducerea termenelor-limita de depunere a ofertelor, aferente procedurilor de licitatie deschisa si restransa, ca urmare a transmiterii unui anunt de intentie, este posibila numai in masura in care se respecta conditiile impuse de lege si numai daca la nivelul acestuia se regasesc toate cerintele minime de calificare si selectie solicitate de autoritatea contractanta pentru acea procedura; cerintele respective trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu si in viitorul anunt de participare; in ipoteza in care criteriul de atribuire este „oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic”, in cuprinsul anuntului de intentie se vor detalia si factorii de evaluare, daca acestia se cunosc la momentul transmiterii anuntului respectiv; in aceasta situatie, termenul poate fi redus numai daca criteriul de atribuire mentionat in anuntul de intentie se regaseste si in anuntul de participare;
  • accelerarea procedurilor de licitatie restransa/negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare – autoritatea contractanta are obligatia incarcarii in S.E.A.P. a unei justificari menite sa sustina situatia de urgenta ce impune reducerea termenelor in cauza, situatie de urgenta ce nu a fost generata de o actiune sau inactiune a acesteia;
  • forma de depunere a documentelor – autoritatea contractanta are obligatia de a solicita si de a permite operatorilor economici depunerea documentelor din cadrul ofertei in oricare dintre formele: original, copie legalizata, copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”; cu toate acestea, vor putea fi solicitate in forma originala acele acte emise de societati de asigurari, societati bancare sau alte institutii financiare acreditate, acte ce nu pot fi emise, si, implicit, folosite decat in scopul demonstrarii anumitor cerinte legate de procedura de atribuire pentru care au fost solicitate; documentele intocmite/emise de catre ofertant/candidat in scopul participarii la procedura de atribuire, inclusiv angajamentul ferm al tertului/tertilor sustinator(i) se vor prezenta in original;
  • oferta comuna – pentru  aceasta situatie, autoritatea contractanta va prevedea in documentatia de atribuire care dintre criteriile de calificare si selectie urmeaza a fi indeplinite de fiecare dintre ofertantii asociati, precum si cele care pot fi indeplinite doar de catre operatorii economici care urmeaza a executa acele parti din contract avute in vedere la stabilirea criteriilor de calificare;
  • capacitatea de exercitare a activitatii profesionale – daca se solicita autorizarea Autoritatii Feroviare Romane (denumita in continuare „A.F.E.R.”), Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (denumita in continuare „A.N.R.E.”), Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (denumita in continuare „I.S.C.I.R.”) etc. pentru entitati juridice, in cazul unui grup de operatori economici care depun oferta comuna, cerinta este considerata indeplinita daca unul dintre asociati respectiv subcontractantul, daca este cazul, detine autorizarea solicitata si numai cu conditia ca acesta sa execute integral partea din contract pentru care este solicitata autorizarea respectiva; tertul nu poate sustine ofertantul, prin prezentarea unei astfel de autorizatii, intrucat acest gen de autorizare se poate utiliza numai in nume propriu, nefiind o resursa transferabila;
  • capacitatea tehnica si/sau profesionala – daca se solicita autorizarea A.F.E.R., A.N.R.E, I.S.C.I.R. etc. pentru personalul implicat, indeplinirea cerintei se poate demonstra prin luarea in calcul a resurselor tuturor membrilor unui grup ce depune oferta comuna sau pe cele ale subcontractantului, cu conditia ca cel care dispune de resursele umane autorizate sa realizeze partea din contract pentru care se impun autorizarile solicitate; tertul poate sustine un operator economic prin punerea la dispozitia sa a resurselor umane/tehnice autorizate cu care se va realiza ulterior partea din contract pentru care aceste autorizari se impun;
  • obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat – cerinta se considera indeplinita in masura in care operatorii economici prezinta inlesniri la plata de tipul esalonarilor sau compensarilor, aprobate de catre organele competente in domeniu; daca ofertantul prezinta initial o declaratie pe propria raspundere prin care confirma indeplinirea cerintei de calificare, autoritatea contractanta va lua in considerare atat declaratia pe propria raspundere, cat si acele certificate de atestare fiscala prezentate de ofertant in urma solicitarii primite din partea autoritatii contractante; certificatele vor fi luate in calcul chiar daca au fost emise de autoritatile competente ulterior datei de deschidere a ofertelor si, eventual, atesta lipsa datoriilor ulterior respectivei date;
  • ISO OHSAS 18001:1999 si certificat SA 8000 – autoritatile contractante nu vor solicita cerinte de calificare si selectie precum ISO OHSAS 18001:1999 – sistem de management al sanatatii si securitatii ocupationale, respectiv certificat SA 8000;
  • noi lucrari/servicii similare – daca se atribuie contracte de achizitie publica in situatiile prevazute la art. 122 lit. j), respectiv art. 252 lit. k) din O.U.G. nr. 34/2006, cuantumul garantiei de participare si criteriile de calificare si selectie se vor stabili prin raportare la valoarea estimata a contractului ce urmeaza a fi incheiat si nu la valoarea estimata totala, ce include si eventualele suplimentari; autoritatile contractante au, asadar, obligatia ca in momentul completarii invitatiei/anuntului de participare sa mentioneze atat valoarea estimata totala, cat si pe cea a contractului initial;
  • contracte de furnizare/servicii cu caracter de regularitate – regulile mentionate pentru achizitionarea de noi lucrari/servicii similare se aplica in mod similar si contractelor de furnizare/servicii cu caracter de regularitate;
  • experienta similara – cerintele minime de calificare si selectie referitoare la prezentarea unui contract similar de furnizare/prestare/executie, semnat/incheiat si/sau inceput in ultimii 3, respectiv 5 ani, este restrictiva; aceasta, intrucat exista posibilitatea ca un operator economic sa fi semnat/incheiat si/sau sa fi inceput un astfel de contract in urma cu mai mult de 3 sau 5 ani, dar sa poata prezenta experienta similara realizata in perioada solicitata; formula „servicii duse la bun sfarsit” desemneaza: fie servicii receptionate partial, fie servicii receptionate la sfarsitul prestarii (sfarsitul prestarii nu presupune expirarea perioadei de garantie); formulele „lucrari executate si duse la bun sfarsit” si „contract de lucrari finalizat” desemneaza: fie lucrari receptionate partial care sunt insotite de proces-verbal de receptie partiala, fie lucrari receptionate insotite de proces-verbal la terminarea lucrarilor, fie lucrari receptionate insotite de proces-verbal de receptie finala; in masura in care utilizeaza in mod exclusiv oricare dintre aceste formulari, autoritatea contractanta va avea obligatia de a accepta si de a considera cerinta indeplinita daca operatorul economic prezinta ca experienta similara oricare dintre variantele antementionate.

Nu in ultimul rand, potrivit Ordinului, abordarea cu privire la cerintele de calificare si selectie nu este exhaustiva, A.N.R.M.A.P. rezervandu-si dreptul de a opera completari si modificari ulterioare, daca acestea se impun.

Formulari restrictive ale criteriilor de calificare si selectie

Printre formularile restrictive ale criteriile de calificare si selectie la care A.N.R.M.A.P. face referire in Ordin se regasesc urmatoarele:

A. Criterii privind situatia personala a candidatului sau a ofertantului

  • prezentarea cazierului judiciar/fiscal al personalului operatorului economic;
  • prezentarea istoricului litigiilor.

B. Criterii privind capacitatea de exercitare a activitatii profesionale

  • obiectul contractului sa se regaseasca in codul CAEN principal din certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului (O.N.R.C.);
  • codul CAEN sa corespunda Codului comun international privind achizitiile de produse si servicii (C.P.V.) aferent obiectului contractului;
  • ofertantul/candidatul sa depuna statutul societatii comerciale sau actul constitutiv al acesteia atunci cand se solicita certificatul constatator emis de O.N.R.C.;
  • ofertantul/candidatul sa detina certificat de atestare profesionala emis de diverse entitati in baza unor regulamente proprii ce nu au la baza acte normative;
  • ofertantul/candidatul sa detina autorizari de livrare de la producatorul sau distribuitorul produselor comercializate ori de la cel al echipamentelor;
  • ofertantul/candidatul sa detina autorizari emise in mod special pentru autoritatea contractanta organizatoare a procedurii (care sa indice denumirea acestei autoritati);
  • sediul ofertantului/candidatului sa fie situat in zona X.

C. Criterii privind situatia economica si financiara

  • rezultatele exercitiilor financiare/bilantul contabil pentru ultimii 3 ani trebuie sa fie pozitive/pozitiv sau sa indice profit;
  • acces la linii de credit intr-o anumita suma fixa (fara corelarea cu perioada solicitata pentru finantare);
  • scrisori de bonitate din partea bancilor intr-o anumita suma fixa;
  • prezentarea unei asigurari privind riscul profesional;
  • inregistrarea la Centrala Incidentelor de Plati (C.I.P.) sau adeverinta C.I.P. care sa ateste ca nu figureaza in evidentele acestei institutii cu incidente majore de plata.

D. Criterii privind capacitatea tehnica si/sau profesionala – contracte de furnizare

  • lista principalelor livrari prin prezentarea de contracte finalizate/semnate/stampilate/incepute __________;
  • lista principalelor livrari de produse efectuate in ultimii 2 ani;
  • lista principalelor livrari de produse efectuate in ultimul an;
  • solicitarea de demonstrare a experientei similare: nr. MINIM de contracte/recomandari; nr. FIX de contracte > 1; recomandari din partea beneficiarilor in care sa se mentioneze calificativul „foarte bine”; recomandari emise in mod special pentru autoritatea contractanta organizatoare a procedurii (care sa indice denumirea acestei autoritati);
  • echipamentele necesare pentru executarea contractului sa fie in proprietatea ofertantului;
  • solicitarea unui: nr. MINIM de statii de alimentare cu carburant; nr. FIX de statii de alimentare cu carburant > 1; nr. MAXIM de statii de alimentare cu carburant; nr. de km (distanta) pana la statia de alimentare cu combustibil;
  • personalul minim de care dispune operatorul economic in vederea derularii contractului sa fie angajat sau angajat permanent la data depunerii ofertelor;
  • autorizatie/imputernicire pentru livrarea/comercializarea produselor din partea producatorului sau importatorului;
  • prezentarea certificatului ISO 9001 de la producator/distribuitor.

E. Criterii privind capacitatea tehnica si/sau profesionala – contracte de servicii

  • lista principalelor servicii prestate prin prezentarea de contracte finalizate/semnate/stampilate/incepute;
  • lista principalelor servicii prestate in ultimii 2 ani;
  • lista principalelor servicii prestate in ultimul an;
  • recomandari emise in mod special pentru autoritatea contractanta organizatoare a procedurii (care sa indice denumirea acestei autoritati);
  • dovada, in ceea ce priveste experienta similara, ca a indeplinit calitatea de contractant principal intr-un contract similar cu cel care face obiectul achizitiei;
  • solicitarea de demonstrare a experientei similare: nr. MINIM de contracte/recomandari; nr. FIX de contracte > 1;
  • echipamentele necesare pentru executarea contractului sa fie in proprietatea ofertantului;
  • personalul minim de care dispune operatorul economic in vederea derularii contractului sa fie angajat sau angajat permanent la data depunerii ofertelor;
  • participarea personalului responsabil intr-un numar MINIM/MAXIM de proiecte similare;
  • participarea personalului responsabil intr-un numar MINIM/MAXIM de proiecte similare a caror valoare de finantare aprobata sa fie de ______ (de exemplu, 50 de milioane de euro);
  • personalul minim de care dispune operatorul economic in vederea derularii contractului sa fie angajat sau angajat permanent.

F. Criterii privind capacitatea tehnica si/sau profesionala – contracte de lucrari

  • recomandari emise in mod special pentru autoritatea contractanta organizatoare a procedurii (care sa indice denumirea acestei autoritati);
  • contract(e)/semnat(e)/inceput(e)/incheiat(e) in ultimii 5 ani;
  • dovada ca a finalizat in ultimii 5 ani un contract care cuprinde atat proiectarea, cat si executia de lucrari;
  • dovada ca a finalizat in ultimii 5 ani un contract de executie pentru o unitate spitaliceasca/o unitate de alimentatie publica;
  • demonstrarea experientei similare prin executarea de contracte pentru obiective de investitii identice cu cel care urmeaza a se executa (de exemplu, executia de drumuri judetene poate reflecta capacitatea de executie si pentru drumuri nationale; executia de unitati spitalicesti poate reflecta capacitatea de executie a unui sediu de primarie);
  • prezentarea unui contract de lucrari in valoare de minimum X lei prin care sa se fi realizat punerea in opera a minimum Y m2/km/tone/etc.;
  • responsabil privind asigurarea controlului calitatii intr-un proiect a carui valoare estimata este de X lei/euro;
  • personalul minim de care dispune operatorul economic in vederea derularii contractului sa fie angajat sau angajat permanent la data depunerii ofertelor;
  • statie de betoane, asfalt etc. la 30 km distanta de locul executiei lucrarii sau statie de betoane, asfalt etc. pe raza judetului;
  • statia de betoane, asfalt etc. sa nu aiba o vechime mai mare de X ani;
  • echipamentele necesare pentru executarea contractului trebuie sa fie in proprietatea ofertantului.

Formulari nerestrictive ale criteriilor de calificare si selectie

A.N.R.M.A.P. mentioneaza, cu titlu exemplificativ, si urmatoarele formulari ale criteriilor de calificare si selectie ce nu sunt considerate drept restrictive:

A. Criterii privind situatia personala a candidatului sau a ofertantului

  • prezentarea cazierului judiciar;
  • prezentarea cazierului fiscal;
  • prezentarea certificatului de atestare fiscala (datorii la bugetul consolidat
    general) din care sa reiasa obligatiile exigibile la data de _____ (se va corela cu termenul legal al scadentei de plata);
  • prezentarea certificatului de taxe si impozite locale (datorii la bugetele locale) din care sa reiasa obligatiile exigibile la data de _____ (se va corela cu termenul legal al scadentei de plata).

 B. Criterii privind capacitatea de exercitare a activitatii profesionale

  • certificat constatator emis de O.N.R.C. din care sa rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic; obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul C.A.E.N. din certificatul constatator emis de O.N.R.C.;
  • document edificator considerat necesar pentru dovedirea apartenentei la categoria profesionala impusa de indeplinirea contractului solicitat: certificate, atestate, autorizatii etc., in functie de specificul contractului, in situatia in care exista reglementari legale care impun detinerea unor astfel de documente; de exemplu: Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (A.N.R.E.), Autoritatea Feroviara Romana (A.F.E.R.), Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (C.N.C.A.N.), Registrul Auto Roman (R.A.R.), Autoritatea Rutiera Romana (A.R.R.);
  • autorizatie de punere pe piata/de comercializare emisa pe numele operatorului economic.

 C. Criterii privind situatia economica si financiara

  • ofertantul trebuie sa demonstreze ca, la momentul semnarii contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de banci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de executie a lucrarii pentru perioada precizata;
  • ofertantul trebuie sa prezinte dovezi privind asigurarea riscului profesional aferent contractului ce urmeaza a fi atribuit, numai in situatia in care exista acte normative ce reglementeaza o astfel de situatie;
  • prezentarea bilantului contabil/extrasului de bilant/raportului de audit/raportului cenzorilor etc.;
  • media cifrei de afaceri globale/media cifrei de afaceri in domeniul de activitate aferent contractului intr-o perioada anterioara care vizeaza cel mult ultimii 3 ani;
  • cifra de afaceri globala/cifra de afaceri in domeniul de activitate aferent obiectului contractului intr-o perioada anterioara care vizeaza cel mult ultimii 3 ani.

 D. Criterii privind capacitatea tehnica si/sau profesionala – contracte de furnizare

  • lista principalelor livrari de produse efectuate in ultimii 3 ani, continand valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati;
  • prezentarea cel putin a unui document/contract/proces-verbal de receptie sau a unui numar maxim de documente/contracte/procese-verbale de receptie prin care sa confirme livrarea de produse a caror cantitate/valoare sa fie de ______; in aceasta privinta, se precizeaza ca nu se poate solicita indeplinirea cerintei privind experienta similara prin impunerea atat a unui nivel valoric, cat si a unui nivel cantitativ;
  • declaratie referitoare la echipamentele tehnice si la masurile aplicate in vederea asigurarii calitatii, precum si, daca este cazul, la resursele de studiu si cercetare;
  • declaratie de disponibilitate din partea ofertantului cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificari impuse de acte normative ce se vor mentiona; de exemplu: prezentarea unei/unor dovezi de instruire a personalului pentru perioada de garantie acordata echipamentului;
  • certificate sau alte documente emise de organisme abilitate in acest sens, care sa ateste conformitatea produselor, identificata clar prin referire la specificatii sau standarde relevante; de exemplu: raport de incercari eliberat de Centrul National pentru Incercarea si Expertizarea Produselor, rapoarte de conformitate, rapoarte de evaluare, rapoarte de incercari, certificate de calitate, certificate de conformitate, declaratii de conformitate in raport cu un standard relevant;
  • mostre, descrieri si/sau fotografii a caror autenticitate trebuie sa poata fi demonstrata in cazul in care autoritatea contractanta solicita acest lucru;

 E. Criterii privind capacitatea tehnica si/sau profesionala – contracte de servicii

  • o lista a principalelor servicii prestate in ultimii 3 ani, continand valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati;
  • prezentarea cel putin a unui document/contract/proces-verbal de receptie sau a unui numar maxim de documente/contracte/procese-verbale de receptie care sa confirme prestarea de servicii in valoare de ________;
  • o declaratie referitoare la echipamentele tehnice si la masurile aplicate in vederea asigurarii calitatii, precum si, daca este cazul, la resursele de studiu si cercetare;
  • o declaratie de disponibilitate a ofertantului cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificari impuse de acte normative ce se vor mentiona;
  • informatii referitoare la studiile, pregatirea profesionala si calificarea personalului de conducere, precum si ale persoanelor responsabile pentru indeplinirea contractului de servicii; de exemplu: diploma de inginer/subinginer, studii superioare, bune cunostinte de limba romana si/sau engleza, CV-uri ale persoanelor responsabile pentru indeplinirea contractului, autorizatie a Inspectoratului de Stat in Constructii (I.S.C.), participarea personalului responsabil in cel putin un proiect similar;
  • declaratie referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat si al cadrelor de conducere in ultimii 3 ani;
  • prezentarea certificatului ISO 14000;
  • informatii referitoare la utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru indeplinirea corespunzatoare a contractului de servicii; de exemplu: atestate/autorizatii A.F.E.R., I.S.C.I.R., A.N.R.E..

 F. Criterii privind capacitatea tehnica si/sau profesionala – contracte de lucrari

  • o lista a lucrarilor executate in ultimii 5 ani, insotita de certificari de buna executie pentru cele mai importante lucrari; aceasta lista poate fi insotita de cel putin un document sau de un numar maxim de documente [contract(e)/proces(e) verbal(e) de receptie etc.] prin care sa se confirme executarea lucrarilor in valoare de _____ si, dupa caz, avand o capacitate de _________;
  • informatii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al carui angajament de participare a fost obtinut de catre candidat/ofertant, in special pentru asigurarea controlului calitatii responsabil cu controlul calitatii sau dovezi care sa ateste absolvirea cursului de management in domeniul calitatii;
  • informatii referitoare la studiile, pregatirea profesionala si calificarea personalului de conducere, precum si ale persoanelor responsabile pentru executia lucrarilor; se va solicita o declaratie cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificari, dupa caz, in masura in care exista acte normative, ce se vor mentiona; de exemplu: coordonator de proiect cu experienta profesionala in constructii de infrastructura de transport rutier, dovedita prin participarea la cel putin un proiect similar; sef santier executie cu experienta profesionala in constructii de infrastructura de transport rutier, dovedita prin participarea la cel putin un proiect similar; diploma de inginer, studii superioare, bune cunostinte de limba romana si/sau engleza, CV-uri ale persoanelor responsabile pentru indeplinirea contractului; responsabil tehnic cu executia atestat de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului;
  • o declaratie referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat si al cadrelor de conducere in ultimii 3 ani; se va solicita o declaratie cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificari, dupa caz, in masura in care exista acte normative, ce se vor mentiona;
  • prezentarea certificatului ISO 14000;
  • o declaratie referitoare la utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru indeplinirea corespunzatoare a contractului de lucrari; de exemplu: documentul care atesta detinerea (dotarea proprie/inchirierea sau alte forme de punere la dispozitie) a utilajelor, instalatiilor, echipamentelor tehnice si laboratoarelor implicate in realizarea contractului;
  • declaratie privind subcontractantul/subcontractantii, partile din contract pe care acesta/acestia urmeaza sa le indeplineasca, datele de recunoastere ale acestuia/acestora si, dupa caz, acordul acestuia/acestora.

Indeplinirea criteriilor de catre grupul de operatori economici

Ordinul cuprinde un tabel ce detaliaza modul in care se considera indeplinite criteriile de calificare de catre ofertantul individual, membrii asocierii, subcontractantii si/sau tertii sustinatori.

A.N.R.M.A.P. precizeaza ca, in cadrul aceleiasi oferte/proceduri, un operator economic poate indeplini atat calitatea de subcontractant, cat si pe cea de tert sustinator, prin prezentarea de documente edificatoare in acest sens. De asemenea, indiferent daca exista un singur sau mai multi sustinatori, cerinta privind cifra de afaceri sau cea privind experienta similara va fi indeplinita in intregime de catre o singura persoana respectiv un singur tert sustinator.

Exemple de solicitari eronate

Ordinul include trei exemple de cerinte impuse in mod eronat operatorilor economici de catre autoritatile contractante in privinta criteriilor de calificare si selectie, a factorilor de evaluare, a cerintelor de natura tehnica ale caietului de sarcini.

A. Cerinta a caietului de sarcini in mod eronat asimilata unei cerinte de calificare si selectie

Astfel, standardele de tipul ISO 19752 pentru masurarea capacitatii cartuselor de toner monocrom sau echivalent, ISO 19758 pentru masurarea capacitatii cartuselor de toner color sau echivalent, eliberate de organisme acreditate in domeniu, precum si altele asemenea, nu sunt standarde generice care sa fie raportate la capacitatea operatorului economic de a indeplini contractul, ci sunt standarde care certifica faptul ca produsul care va fi achizitionat respecta nivelul de calitate stabilit prin acestea, fiind solicitate in vederea acoperirii necesitatilor autoritatii contractante.

Prin urmare, solicitarea prezentarii standardelor de genul ISO 19752, ISO 19758 drept cerinte de calificare la nivelul fisei de date a achizitiei este eronata, aceste standarde reprezentand cerinte ce se pot regasi in prevederile caietului de sarcini.

B. Cerinte de calificare si selectie frecvent apreciate ca factori de evaluare

Nu constituie factori de evaluare, ci criterii de calificare si selectie urmatoarele cerinte impuse de autoritatile contractante:

  • raspandirea statiilor de alimentare cu combustibil in teritoriu (gradul de acoperire, numarul de statii din teritoriu);
  • experienta expertilor sau numarul de proiecte realizate;
  • solicitarea mostrelor.

C. Cerinta minima de calificare si selectie eronat solicitata

„Programul calitatii aferent lucrarii”, „Planul de management al mediului”, respectiv „Planul de securitate si sanatate in munca” se intocmesc prin raportare la obiectul specific al contractului ce urmeaza a fi atribuit, in vederea atingerii obiectivelor privind calitatea pentru o anumita lucrare sau constructie si nu pot fi solicitate drept cerinte de calificare.

Articole similare

Noi praguri valorice in achizitii publice, achizitii sectoriale si concesiuni

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Citește articolul

O noua documentatie standard pentru achizitiile publice/sectoriale de produse

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Citește articolul