In M.Of. nr. 153 din data de 19 februarie 2018 a fost publicata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 24/2017 referitoare la examinarea recursurilor in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea art. 72 si art. 153^12 din Legea nr. 31/1990 a societatilor, in raport cu dispozitiile art. 1552 si 1554-1555 din Codul civil din 1864 si ale art. 2030 din Codul civil, respectiv daca, in societatea pe actiuni, administratorul statutar al carui mandat a expirat, fara ca societatea sa prelungeasca mandatul respectiv sau sa numeasca un alt administrator, mai detine prerogativa reprezentarii societatii (Decizia).
Prin Decizie, Curtea a stabilit ca administratorul societatii pe actiuni al carui mandat a expirat, fara a exista un act de numire a unui nou administrator si o acceptare expresa din partea acestuia, detine prerogativele reprezentarii atat timp cat incetarea functiei nu a fost publicata in conformitate cu legea.
Rationamentul care a stat la baza admiterii de catre Curte a recursurilor in interesul legii a avut in vedere, printre alte, faptul ca incetarea functiei de administrator are loc prin incetarea contractului de mandat. Atat potrivit actualei reglementari civile, cat si celei anterioare, implinirea termenului (expirarea sa) constituie un caz de incetare a mandatului, deoarece ea reprezinta o cauza generala de incetare a obligatiilor contractuale. Prelungirea mandatului presupune, in esenta, tot o numire, iar acceptarea expresa a numirii implica o exteriorizare a acordului de vointa si este incompatibila cu o manifestare tacita, chiar si neechivoca. Astfel, Curtea a retinut ca in raporturile dintre mandatar si mandant, dupa expirarea duratei, mandatul a incetat, atat timp cat lipsesc atat actul de numire a unui administrator, cat si acceptarea expresa din partea acestuia, mandantul fiind indreptatit sa ratifice actele efectuate de catre mandatar in lipsa unui mandat.
In schimb, in ceea ce priveste puterea de reprezentare, aceasta se manifesta in raporturile societatii cu tertii, in care prevaleaza principiul ocrotirii tertilor de buna-credinta. Astfel, in conditiile lipsei unui mandat ori atunci cand limitele acestuia sunt depasite, tertii de buna-credinta sunt ocrotiti, devenind aplicabila teoria mandatului aparent. Prin urmare, desi mandatul a incetat (prin expirarea termenului), lipsa publicitatii poate avea ca efect neluarea in seama a incetarii sale de catre terti, imprejurare de natura a face ca toate actele incheiate de administrator sa fie considerate valabile din punct de vedere juridic si sa angajeze societatea.
Concluzia anterioara este sprijinita si de prevederile art. 1309 alin. (2) din Codul civil. Aceste prevederi sunt pe deplin incidente deoarece mandantul (societatea), prin comportamentul sau – constand in omisiunea, ulterior incetarii mandatului, de a numi un nou administrator sau de a reinvesti in functie pe cel anterior, in conditiile de validitate cerute de lege si de publicitate, necesare pentru a fi opuse tertilor – il determina pe tert sa creada in mod rezonabil – in lipsa publicarii incetarii functiei de administrare, in conditiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 – ca mandatarul (administratorul) are puterea de a-l reprezenta.