VASS Lawyers a incheiat anul 2012 cu o usoara crestere, in acord cu trendul din ultimii patru ani. Cu toate acestea, ciclicitatea volumului de activitate s-a reflectat atat in evolutia incasarilor lunare, cat si intr-o presiune mai mare asupra onorariilor, termenelor limita si, implicit, asupra
echipei de avocati.

Achizitiile publice au ramas preponderente in portofoliul VASS Lawyers, dar cu un accent pronuntat pe proiectele cu finantare europeana.
VASS Lawyers a sprijinit astfel numerosi beneficiari de fonduri europene in procesul de atribuire a contractelor de achizitie publica. In plus, faptul ca unui important numar de beneficiari li s-au aplicat corectii financiare a generat o noua nisa de interes pentru casa de avocatura, care are
la activ asemenea proiecte cu valori de pana la 52 milioane de lei. Nu in ultimul rand, rata de succes a contestatiilor formulate la C.N.S.C. si a plangerilor depuse la curtile de apel din tara a crescut in 2012 la peste 90%.

Parteneriatele public-private se vor bucura de o atentie cel putin la fel de mare din partea VASS Lawyers, eforturile in acest sens fiind incepute din luna mai a anului trecut, odata cu lansarea primului blog dedicat PPP-urilor in limba engleza, www.ppp-romania.eu.

„In ianuarie 2013, SEAP a publicat sectiunea dedicata anunturilor de selectie si de atribuire pentru contractele de tip PPP, fara de care demararea acestora nu era posibila. Drept urmare, s-a dat unda verde la initierea unor proiecte complexe, in special pentru sectorul constructiilor si infrastructurii, iar VASS Lawyers este pregatita cu o echipa de top in acest domeniu. Pentru noi, este asul din maneca, alaturi de proiectele finantate din fonduri europene“, Iulia Vass, Managing Partner VASS Lawyers.

Pe fondul unei situatii economice incerte si dificile, 2012 a adus o crestere importanta atat pe segmentul litigiilor privind contractele cu finantare europeana sau recuperarile de creante, cat si pe segmentul arbitrajului comercial. Aceste proiecte de anvergura au avut un rol determinant in evolutia cifrei de afaceri pe 2012 a firmei VASS Lawyers, inclusiv prin incasarea onorariilor de succes aferente. Un exemplu in acest sens este reprezentarea in fata Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei a unor companii din domeniul constructiilor si infrastructurii, in litigii cu miza de pana la 3 milioane de Euro.

 „2012 a ridicat stafeta pe piata avocaturii, iar faptul ca intr-un an atat de competitiv am primit distinctia „Echipa Anului in Achizitii Publice, Concesiuni si PPP” nu poate decat sa ne incurajeze sa ne asumam planuri ambitioase pentru 2013. Din acest motiv, vom continua sa crestem
echipa cu avocati specializati in achizitii publice, PPP-uri, corporate, litigii si arbitraj. In plus, dat fiind succesul de anul trecut al programului VASS Lawyers Academy, am inceput deja pregatirea unei noi editii, in colaborare cu Achieve Global si ELSA Bucuresti”,
Iulia Vass, Managing Partner VASS Lawyers.

Articole similare

The International Comparative Legal Guide to: Public Procurement 2023 – VASS Lawyers

In ultimii 10 ani, anual, VASS Lawyers a fost invitata de prestigioasa publicatie internationala International Comparative Legal Guide (ICLG) sa redacteze si sa publice capitolul despre sistemul achizitiilor publice din Romania, in cadrul volumelor “Achizitii Publice – O perspectiva transfrontaliera practica a achizitiilor publice”. Echipa VASS Lawyers a contribuit astfel, prin expertiza si cunostintele sale …

Citește articolul

The International Comparative Legal Guide to: Public Procurement 2022 – VASS Lawyers

Anual (in perioada 2013-2022), VASS Lawyers a fost invitata de prestigioasa publicatie internationala International Comparative Legal Guide (ICLG) sa redacteze si sa publice capitolul despre sistemul achizitiilor publice din Romania, in cadrul volumelor “Achizitii Publice – O perspectiva transfrontaliera practica a achizitiilor publice”. Echipa VASS Lawyers a contribuit astfel, prin expertiza si cunostintele sale in …

Citește articolul