In M.Of.  nr. 45 din  data de  20 ianuarie  2010 a fost publicata Hotararea Guvernului  nr.  37/2010 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 161/2006 privind intocmirea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor.

Modificarile vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

  •  exceptiile de la obligatia de a infiinta registrul;
  •  termenele de completare a registrului;
  •  contraventiile.

Exceptiile de la obligatia de a infiinta registrul

Potrivit noilor modificari,  nu au obligatia de a infiinta registrul general de evidenta a salariatilor misiunile diplomatice din Romania, respectiv ambasadele, reprezentantele, consulatele generale si consulatele oficiale.

Termenele de completare a registrului

H.G. nr. 37/2010 aduce modificari in ceea ce priveste termenul anterior de 5  zile pentru completarea si transmiterea registrului catre inspectoratul teritorial de munca.

Astfel, la angajarea salariatilor vor fi inregistrate numele, prenumele, codul numeric personal, data angajarii, functia/ocupatia si tipul contractului individual de munca, cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre salariatul in cauza.  De asemenea,  la incetarea contractului individual de munca,  angajatorul are obligatia de a inscrie in registru data si temeiul incetarii acestuia.

Registrul modificat se transmite la inspectoratul teritorial de munca cel mai tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre salariat, respectiv la data incetarii contractului individual de munca al acestuia.

Angajatorii au obligatia de a transmite registrul in forma electronica la inspectoratul teritorial de munca in a carei raza teritoriala isi au sediul sau, dupa caz, domiciliul, cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre primul salariat.

Contraventiile

H.G. nr. 37/2010 introduce doua contraventii noi, dupa cum urmeaza:

  •  neinregistrarea contractelor individuale de munca in registru anterior inceperii activitatii;
  •  completarea registrului cu date eronate.

Regimul sanctionator presupune, pentru fiecare contract individual de munca neinregistrat,  aplicarea unei amenzi de 1.500 lei, fara ca valoarea cumulata a amenzii, determinata de numarul efectiv de astfel de contracte, sa depaseasca cuantumul de 20.000 lei, iar pentru  completarea registrului cu date eronate o amenda de la 3.500 lei la 5.000 lei.

Articole similare

Noi praguri valorice in achizitii publice, achizitii sectoriale si concesiuni

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Citește articolul

O noua documentatie standard pentru achizitiile publice/sectoriale de produse

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Citește articolul