In M.Of. nr.  360 din data de  1  iunie 2010 a fost publicat Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret nr. 436/2010 pentru aprobarea Normelor procedurale privind achizitia publica de servicii hoteliere, campinguri si alte tipuri de cazare decat cea hoteliera si a serviciilor de restaurant si de servire a mancarii, pentru actiuni organizate de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret.

Serviciile care fac obiectul Ordinului fac parte din categoria celor incluse in Anexa  nr.  2B la O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, normele stabilesc principiile, cadrul general, procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica avand ca obiect serviciile mentionate si caile de atac al actului/deciziei autoritatii contractante care aplica aceste proceduri.

Normele intra in vigoare de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Procedura de atribuire aplicabila

Autoritatea contractanta are dreptul de a aplica o selectie interna de oferte, respectiv procedura prin care solicita oferte de pret, orice prestator interesat avand dreptul de a depune oferta.

Procedura presupune urmatoarele etape:

  •  publicarea anuntului privind organizarea cererii de oferte intr-un mijloc de informare national (site-ul propriu, cel putin un cotidian central si/sau local);
  •  publicarea pe site-ul propriu a documentatiei de atribuire;
  •  descarcarea documentatiei de atribuire de catre operatorii economici interesati;
  •  intocmirea si transmiterea raspunsurilor la solicitarile de clarificari transmise de catre operatorii economici interesati;
  •  primirea ofertelor si a documentelor insotitoare;
  •  deschiderea ofertelor;
  •  evaluarea ofertelor in functie de criteriile stabilite in documentatia de atribuire;
  •  stabilirea rezultatelor cererii de oferte;
  •  comunicarea catre toti ofertantii a rezultatului procedurii;
  •  incheierea  contractului de achizitie publica, dupa finalizarea perioadei alocate contestatiilor.

Reguli privind derularea procedurii

Normele instituie reguli specifice in ceea ce priveste urmatoarele aspecte legate de derularea si organizarea procedurii de selectie de oferte:

  •  data-limita pentru depunerea ofertelor – perioada stabilita intre data publicarii anuntului de participare si data-limita stabilita pentru depunerea ofertelor trebuie sa fie de cel putin 7 zile;
  •  eligibilitate – sunt considerati eligibili ofertantii carora li s-a aprobat esalonarea datoriilor catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat;
  •  publicarea documentatiei de atribuire – autoritatea contractanta are obligatia de a publica intreaga documentatie de atribuire pe site-ul propriu, in format electronic;
  •  dreptul de a solicita clarificari – perioada in care  autoritatea contractanta are obligatia de a transmite raspunsul la orice solicitare de clarificari nu trebuie sa depaseasca, de regula, 2 zile lucratoare la primirea unei astfel de solicitari; aceasta obligatie exista numai prin raportare la acele solicitari primite cu cel putin 3 zile inainte de data limita pentru depunerea ofertelor; autoritatea contractanta are obligatia de a transmite raspunsul la solicitarile de clarificari cu cel putin 2  zile inainte de data-limita pentru depunerea ofertelor;
  •  completarea documentatiei de atribuire – autoritatea contractanta are dreptul de a completa, din proprie  initiativa, in vederea clarificarii, documentatia de atribuire; orice astfel de completare trebuie publicata de catre autoritatea contractanta pe site-ul propriu, cu conditia ca aceasta sa nu afecteze participarea la procedura de atribuire;
  •  evaluarea ofertelor – comisia de evaluare nu poate respinge o oferta motivat exclusiv de absenta de la deschidere a ofertantului care a depus-o; totodata, in ipoteza in care constata ca lipsesc cel mult doua dintre documentele solicitate,  comisia de evaluare poate acorda ofertantului respectiv  un termen de maximum 48 de ore pentru depunerea acestora;
  •  criteriul de atribuire – criteriul de atribuire stabilit in documentatia de atribuire nu poate fi schimbat in procesul de evaluare a ofertelor;
  •  sedinta de deschidere a ofertelor  – presedintele comisiei de evaluare are obligatia de a deschide plicurile si de a anunta urmatoarele informatii: denumirea ofertantilor; modificarile si retragerile de oferte; existenta garantiilor de participare; elementele principale ale propunerilor financiare, inclusiv tariful; orice alte detalii  si precizari pe care comisia de evaluare le considera necesare, precum si toate documentele/formularele depuse  in cadrul ofertei pentru achizitia de servicii solicitate de autoritatea contractanta;
  •  desemnarea ofertantului castigator  – daca ulterior stabilirii operatorilor economici castigatori, comisia de evaluare constata ca nu s-a acoperit necesarul de locuri stabilit initial, autoritatea contractanta are dreptul de a completa numarul de locuri printr-o solicitare suplimentara adresata ofertantilor castigatori;
  •  cai de atac – forma de atac  a actelor autoritatii contractante este contestatia; pentru solutionarea contestatiilor nu sunt stabilite reguli specifice, acestea solutionandu-se potrivit cap. IX din O.U.G. nr. 34/2006.

Articole similare

Noi praguri valorice in achizitii publice, achizitii sectoriale si concesiuni

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Citește articolul

O noua documentatie standard pentru achizitiile publice/sectoriale de produse

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Citește articolul